Pre-natal

Se apropie momentul nașterii și parca în fiecare dimineață e tot mai emoționant. Am început sa facem liste, cumpărături, planuri. Ne pregătim sa intram într-o noua etapa a vieții, noua atât pentru noi cat și pentru bebe.

O fi bineee, o fi greu...?! Toti părintii spun ca poate fi și bine și greu, dar în mod cert e frumos. Am vorbit mult cu bebe și i-am promis ca o sa fiu o mămică buna și ca o sa-l educ frumos și corect. Il iubesc atât de mult, încât nu-mi pot imagina cum o sa fie prima "întâlnire". Desigur, o sa plâng... De altfel de vreo 7-8 luni încoace tot plâng, abia aștept sa se termine perioada asta sensibila...

De ieri am intrat în panica. Mai e puțin timp și simt ca nu sunt pregătită nici sa nasc, dar nici sa cresc bebelușul. Nu știu nici măcar sa pun un scutec... Nu știu sa-l spăl, sa-l îmbrac, n-am ținut în brate niciodată un bebeluș nou născut. In cautarea unor "sfaturi" pe net, am gasit un articol despre bagajul pentru nastere. Zicea acolo o tanti foarte desteapta in sinea ei, dar nu si pe dinafara, sa nu "împachetăm toata casa, pentru ca mergem sa facem un lucru serios, nu in vacanta"... Iar in continuarea articolului ma sfatuia sa iau cu mine, printre multe altele: "aparat foto și încărcător, camera video si incarcator, telefon mobil, incarcator si casti. " Femeie, tu ești pe craca ta?! Ce naiba sa fac cu camera video? Sa ma filmez in timp ce nasc? Si cu căștile?! Cine naiba asculta muzica după ce a născut?! Ca sa nu mai vorbesc de faptul ca de luat le iei la tine, dar cu siguranță nu le mai si aduci înapoi pentru ca în spitalele de stat sunt o mulțime de binevoitori care nu te lasă sa cari bagaje multe.

Deci m-am convins, nu mai caut sfaturi pe net. Am multe prietene care au născut, mai bine le întreb pe ele. Partea proasta e când părerile sunt diferite. Fiecare a trăit o altfel de experienta, pe care poate nici nu știe sa o descrie corect. Situațiile sunt diferite de la femeie la femeie, de la copil la copil, etc. Uneori e mai bine sa naști natural, alteori e mai bine sa faci cezariana, pune-i căciulită bebelușului/nu-i pune ca e cald si se irita, folosește șervețele umede/nu folosi șervețele umede ca sunt toxice, da-i lapte praf/nu-i da lapte praf...

Pai cum sa nu intri în panica?! Toată lumea zice ca o sa simt instinctiv ce e mai bine pentru copilul meu, dar momentan nu pot sa-mi imaginez cum o sa fie. Asa ca aștept... Asa am așteptat sa ma fac și mai frumoasa, ca asa se spune...ca femeile gravide se fac mai frumoase, mai luminoase. Mai am o luna, poate ma fac totuși frumoasa!

Minunea din burtica

De ceva vreme (multa de fapt) încerc sa-mi găsesc inspirația și liniștea ca sa scriu despre minunea din burtica. Scriu și șterg și tot nu găsesc cuvintele potrivite. E greu sa scrii sau sa descrii un bebeluș în burtica. Teoretic e un mormoloc mic care da din codita și umfla burtica. Practic...ei, practic e mult mai mult. E jumătate mami și jumătate tati. E o așteptare cu sufletul la gura, o emoție și o fericire continua. Si pana nu trăiești asa ceva nu știi cum e. Nu poți sa înțelegi cum e când mișcă, oricâte descrieri ai auzi.

Eu am vrut sa păstram mai mult pentru noi clipele astea pentru ca noi suntem deocamdată personajele principale. Nu în sensul sa ascundem sarcina. Dar nici sa umplem rețelele de socializare cu statusuri și poze cu burtica. Si pentru ca orice mami e sensibila în perioada sarcinii, ma aștept sa-mi pierd calmul la un moment dat. 

Nu vreau sa imortalizez treburile astea, asa ca nici nu o sa scriu despre ele. Dar dacă cumva ma prindeți ca postez fotografii cu bebe la fiecare 18 minute, ca scriu când mănâncă, doarme, face febra,caca etc., distribui fotografii cretine cu diverse "citate" despre mame și ce simt ele, fericitele... va rog eu sa-mi dați una în cap! Cretinismul e in floare si cum "mama proștilor e mereu gravida"...avem ce sa citim pe facebook. Nu vreau sa jignesc pe nimeni, dar un bebeluș la naștere e tare urat, hai sa recunoaștem. Mama sunt si eu si deja imi iubesc enorm copilul, cu toate ca încă nu s-a născut, dar dacă o sa fie urat promit ca nu ma mândresc cu el prin poze... Si nici cu mine, care o sa arat ca un rinocer...

Asa ca fetelor, care sunteți deja mămici sau o sa fiți, sa știți ca după naștere nu trebuie sa va pierdeți creierul. Puteți sa rămâneți la fel de spirituale, deștepte, frumoase ca și pana sa rămâneți însărcinate. Si chiar dacă lumea se învârte mai mult în jurul bebelușului, nu trebuie sa neglijați tot ce e în rest.

Întâmplarea sau destinul face ca în același timp cu mine sa fie însărcinată și cea mai buna prietena a mea din liceu. Toată stima și respectul. N-am găsit măcar una bucata din cele amintite mai sus (poze, postări idioate). La fel și o prietena din facultate care abia a născut. Fetele astea știu sa păstreze pentru ele niște momente unice, care sunt făcute doar pentru ele și soții lor. Nu-mi dau sfaturi dacă nu le cer, nu ma sufoca cu întrebările, se comporta normal. Ce bucurie poți sa simți dacă atunci când copilul tău zâmbește prima oara, tu fugi ca disperata prin casa după telefonul mobil ca sa îl filmezi?! In timp ce stai pe facebook și te umilești încercând sa descrii ce simte o mama, poate ca pierzi clipe importante din viata copilului tău. Mamele știu ce simt, nu trebuie sa mai descrii și tu cu greșeli gramaticale. Iar cele care or sa devina, lasă-le sa descopere singure. Asta e magia sarcinii. Sa simți minunea cum creste și cum te schimba.

Chiar îmi doresc sa schimb atitudini cu blogul asta. Si sper ca o sa reușesc. Tot bat apropouri subtile, dar cred ca sunt atât de subtile încât cele care sunt vizate nu se prind.De acum încolo, datorita sarcinii, apropourile o sa fie mai acide, poate chiar directe. Deja am șters o mulțime de "prietene" din lista și promit ca nu ma opresc pana nu-mi curat facebook-ul de prostie.

Stii cat de mult te iubesc?

Nu m-am gândit niciodată ca o sa ajung sa iubesc. De fiecare data când ma îndrăgosteam, aveam senzația ca mai mult de atât nu pot, ca dacă as iubi mai mult as muri. Pana l-am întâlnit pe EL.

EL e icoana mea, suprema mea fericire și singura iubire. Uneori simt ca îmi explodează tâmplele de atâta fericire. Ma uit la el și nu ma mai satur! Nu pot sa înțeleg, nu-mi vine sa cred. Nu știam... Nu știam ca asa e când iubești. N-am iubit niciodată. Ma așteptam sa treacă după câteva luni, dar în schimb e din ce în ce mai mult. Parca nu ma mai încape pielea, pielea mea. E atât de frumos!!! In fiecare zi ma îndrăgostesc tot mai mult de el, deși nu face nimic! Doamne, nu face nimic... E doar un om normal; merge la serviciu,vine acasă! Când nu suntem împreună, mi se face dor de el. Cum să-ți fie dor de un om pe care nu l-ai mai văzut de câteva ore?!

Simt ca ma sufoca atâta iubire și dulceață. M-a surprins. M-a agățat. Si parca n-as fi vrut, mi-ar fi plăcut sa fiu un pic mai independenta. As fi vrut sa pot trai și fără el, sa nu mi se pună un nod în gat când ma gândesc ca poate cândva o sa ma înșele. As fi vrut sa nu-mi pese. Nu! Am vrut sa-l iubesc, dar nu atât, nu asa!
Nu-mi pare rău! Dar uneori ma agat de el ca o liana și mi-e teama sa nu-l sufoc, sa nu-l plictisesc.
Cand zambeste e cel mai frumos...

N-am trăit niciodată atâta fericire, atâta simplitate și frumusețe într-un singur om! Omul meu!Puiul meu răsfățat și alintat! Nu-mi imaginez nici măcar o zi fără el, nici chiar în viitorul foarte îndepărtat. Nici nu vreau sa ma gândesc la asta... N-as putea sa trăiesc fără sa ma pierd în ochii lui, fără sa ii simt prin somn bratele în jurul meu. Cine n-a simțit iubirea asta, a trăit degeaba...

Before and after

     A trecut. Am scăpat si din asta! De nunta vorbesc. Am avut momente când ne venea sa ne așezăm pe jos, in fund, si sa nu mai facem nimic. Ultimele zile au fost horror!!! M-am certat cu toată lumea, am plâns, am țipat, n-am putut sa dorm!!! Abia așteptam sa se termine si când s-a terminat mi-a părut rău! Si - culmea! - nu mai simțeam oboseala! Am fost o mireasa-racheta, tot timpul pe fuga, agitata și preocupata sa fie totul perfect. Eu zic ca a fost bine pana la urma...Ziua a trecut foarte repede, seara și mai repede. Ni s-a întrerupt curentul de vreo 2 ori, s-a defectat stația dj-ilor, dar în general a fost bine. Am țopăit toată noaptea, am făcut rochia varza, am uitat sa fac poze cu mama, am dărâmat cu rochia toate mesele din local, soțul meu a cantat ca sa ma răscumpere!!!
      Tortul a fost superb, coafura și machiajul m-au impresionat pana si pe mine, aproape ca nu ma recunoșteam în oglinda! Dansul a ieșit bine, nu m-am împiedicat decât de câteva ori, dar nu s-a văzut datorita rochiei!

     Partea care ne-a întristat cel mai tare a fost ca nu ne-au venit toți invitații. Si din cauza lor a trebuit sa plătim foarte multi bănuți. Am avut prietene - foarte bune, zic ele - care mi-au trimis mesaj în ziua nuntii sa-mi spună ca nu au cu cine sa lase copiii. Sau, mai rău, am sunat eu seara și mi-au spus ca nu mai vin. Am auzit atât de multe scuze, încât nu mai puteam sa cred absolut nimic! In schimb, au venit persoane la care nu ma așteptam, care au zburat mii de km doar ca sa fie alături de mine sau care au venit si au stat 5 minute pentru ca atât le-a permis timpul. Dar au venit, asta e cel mai important! Mi-au dovedit ca imi sunt alături atunci când am nevoie de ele! 
     Anyway...a trecut totul și nu mai contează. Mi-am învățat lecția prieteniei.

     Acum ne-am liniștit. Nu s-a schimbat nimic. Ne iubim la fel de mult - poate un pic mai mult! Doar ca avem verighetele pe degete. Imi place la nebunie cum ii sta sotului meu cu ea! Câteodată il surprind cum se uita lung la mana si învârte verigheta pe deget! Il ador! N-am iubit niciodată atât de mult, atat de frumos! N-am fost niciodata iubita! Nu ma mai satur de el!!!


   

 

Le mulțumim din suflet tuturor celor care ne-au fost alături, cu bune și cu rele și dacă v-am greșit cu ceva, va rugam sa ne iertați! Stresul și emoțiile au fost de vina cu siguranță!

Mulțumim in special nașilor care ne-au cununat de placere si ne-au facut cea mai mare bucurie! 

Bridezilla

Bridezilla - ca să nu avem nelămuriri - sunt eu.
Eu sunt o tipă destul de calmă, foarte echilibrată, ordonată, punctuală, serioasă, șamd... Deci e cu plus.
Bridezilla este un fel de Godzilla a mireselor - aka Dănuța aci de față, autoarea. Și pentru că mai sunt DOAR 3 săptămâni până la nuntă, m-am gândit că tre' să fiu și eu în trend și să mă transform într-o Bridezilla d-asta mișto.
Tanti Dinozaur, ca să înțeleagă tot omu', e stresată, nervoasă, perfecționistă, țipă la toată lumea și din orice motiv, sparge și trântește, deci e cu minus. Ca să ajungi o adevărată Bridezilla nu îți trebuie multe. Doar niște invitați care nu sună să confirme sau nu prezența la nuntă sau, mai rău, după ce au confirmat, sună să spună că nu mai vin. Îți mai trebuie una bucată dj parcă rupt din filmele cu proști. Eventual un mire total dezinteresat (la mine nu e cazul și sunt mândră de el). N-am ajuns încă în stadiul final, avansat, dar nici mult nu mai am. Cert e că o nuntă e foarte greu de organizat. Dacă vrei să iasă bine. Dacă nu vrei și scopul tău e doar să câștigi bani sau să te "distrezi" - atunci e floare la ureche...

Eu mi-am dorit o nuntă originală (pe cât posibil). Și ca să ajung la originalitatea dorită, a trebuit să-mi storc puțin creierii, să dau telefoane, să stresez lumea. Tortul l-am modificat de 2 ori până acum și tot nu sunt mulțumită 100%. Fotograful mai are puțin și-mi scoate ochii prin telefon - noroc că nu ne-am văzut niciodată, dar trebui să mă port frumos, altfel cine știe ce nenorociri de poze ne face... Coaforul l-am schimbat deja de 2 ori și tot am coșmaruri.

Soțul meu cred că visează variantele de meniuri, muzica, tradițiile... Când îl enervez îmi spune să stau cuminte că momentan am numere roșii și dacă îl supăr nu mă mai înmatriculează :))

Una peste alta, emoțiile astea sunt chiar frumoase. Și parcă îmi pare rău că totul o să se termine asa repede.
Abia aștept să-mi vad prințul îmbrăcat în mire, cu verigheta pe deget! Abia aștept să-mi îmbrac rochia de mireasă, să fiu înconjurată de toate prietenele mele adevărate, de familia mea!


Waaaa ce emoții am!!!! Vreau să iasă totul perfect, să ne uităm cu plăcere la înregistrări, la fotografii. Vreau să fie toată lumea mulțumită și să se distreze, să mănânce ceva bun și frumos. E greu să-i mulțumești pe toți pentru că gusturile diferă, dar măcar să fie proporția favorabilă cât mai mare!

Vă așteptăm cu drag pe toți cei care vreți să ne fiți alături în cea mai importantă zi a vieții noastre!

TATI

Poate sunt o fiică denaturată când îmi amintesc cu bucurie de tatăl meu. Nu plâng mereu, nu mi-e greu să vorbesc despre el. Ba din contră. De multe ori simt că e lângă noi, că n-a plecat nicio clipă. Nu plâng pentru că știu că nu i-ar fi plăcut. Când merg la cimitir nu pot decât să zâmbesc. El era un om tare vesel, glumea tot timpul și făcea haz de necaz. Deci de la el am moștenit temperamentul ăsta vulcanic, cu bune și rele.
Au trecut 6 ani de când nu mai e cu noi și totuși parcă e tot aici. Îmi răsună în minte râsul lui colorat și vocea glumeață. Tot timpul era pus pe șotii. De ziua cumnatei lui, îi ducea mereu câte-o creangă uscată, îi ura La mulți ani și apoi scotea de la spate și un trandafir frumos.
Eu eram "băiatul" lui. Mă striga Dan, nu Dana. Mă lua cu el peste tot. Când ne-am făcut mai mari și vedea că stăm mai mult cu mama, că îi povestim tot ce facem, era gelos și ne certa, zicea că avem secrete fată de el.
Vara ne scotea să lucrăm în grădină. Când nu eram atente, arunca o găleată cu apă pe noi... Ca să ne lase la discotecă, trebuia să facem tot ce spunea el în ziua aia. Si  ce ne mai chinuia :))
Acum 7 ani, chiar de ziua lui, pe 4 august, s-a născut nepotul meu, Vlad. Era atât de fericit!!! Plângea de bucurie! A spus că e cel mai frumos cadou pe care l-a primit vreodată!!! Îmi amintesc că l-am sunat să-i spun La mulți ani, eu eram la facultate. Era atât de emoționat încât nu putea să vorbească!
Nu i-am spus niciodată cat de mult îl iubesc. Oamenii de la țară sunt dintr-o bucată, nu lasă loc de sentimentalisme... Niciodată nu mi-a spus că sunt deșteaptă sau frumoasă, dar știu că era foarte mândru de noi!!! Le spunea tuturor că noi suntem averea lui! M-am rugat la Dumnezeu să-mi găsesc un soț care să nu aibă tată, pentru că eu nu mai pot spune altcuiva așa. Si m-a ascultat, iar acum îmi pare atât de rău!!! Când m-am măritat am simțit cea mai mare nevoie să îl am lângă mine. Mi-ar fi plăcut să-l cunoască pe Marius! Cu siguranță l-ar fi iubit!

Tati, dacă ne auzi...Nu te-am uitat nicio clipă. Ne e dor de tine și te iubim. Peste 2 luni avem nunta și aș da orice să fii și tu acolo. Băieții s-au făcut mari și ar vrea să te cunoască, nu doar să audă povești despre tine. Pentru ei, tataie George e doar o poză. Mami încă plânge și îți îngrijește mormântul cu sfințenie.

Am aprins o lumânare. Se spune că nu trebuie să plângem pentru că lacrimile noastre sting luminile lumânărilor pe care le aprindem pentru tine. Azi, doar azi, îmi permit să plâng...

Acasă

Se spune că "acasă" este acolo unde sunt cei dragi, unde te simți în siguranță. Este o mare diferență între "casă" și "cămin" - mă refer aici mai mult la sensurile din engleză "home" și "house", pentru că în română sunt puțin diferite. Eu, at home mă simt în casa în care m-am născut și am crescut. Desigur, și unde locuiesc acum pot să spun că sunt acasă, dar doar pentru că acolo e soțul meu, noua mea familie.
Vreau să îmi fac o casă. Un cămin. Să construim o familie frumoasă, foarte bine închegată. Și o casă. Casa să aibă mansardă, unde o să fie "biroul" meu. Bucătărie mare și confortabilă, unde o să-mi primesc prietenele la cafea. Îmi scapă acum cuvântul...un fel de verandă în care soțul meu o să-mi instaleze un leagăn. Aici o să stăm în serile  târzii de toamnă, îmbrățișați. În fata casei o să punem flori multe, colorate. O să-mi iau bicicletă. Bicicletă pentru flori, bineînțeles.... Așa, ca asta, dar o să o vopsesc cu roz și cu bleu.

O să avem și grădiniță pentru zarzavaturi. Nu știm să le plantăm, dar o să învățăm. O să luăm pisicuțe multe și căței și iepurași. O să avem pomi mulți și albinuțe. În grădină o să punem pitici și decorațiuni. Iarna o să împodobim căsuța cu luminițe de jur împrejur. În sufragerie o să facem șemineu și o să îl așteptăm pe Moșu' lângă foc. O să avem acoperișul roșu, cu o fereastră mare la mansardă, prin care o să privim ploaia și zăpada. Pereții o să fie albi. Ba nu, crem. La ferestre o să țin flori și perdele colorate. :)

Dar...mai presus de toate, o să ne iubim... O să fim fericiți. O să facem un copil, o să ne jucăm și o să râdem în fiecare zi. O să ne ajutam reciproc, o să ne respectam, o să ne fim alături până la adânci bătrâneți. O să fim frumoși și toată lumea o să ne iubească!

Și peste 50 de ani o să ne bem cafeaua tot în leagăn în fiecare dimineață, îmbrățișați!