Stii cat de mult te iubesc?

Nu m-am gândit niciodată ca o sa ajung sa iubesc. De fiecare data când ma îndrăgosteam, aveam senzația ca mai mult de atât nu pot, ca dacă as iubi mai mult as muri. Pana l-am întâlnit pe EL.

EL e icoana mea, suprema mea fericire și singura iubire. Uneori simt ca îmi explodează tâmplele de atâta fericire. Ma uit la el și nu ma mai satur! Nu pot sa înțeleg, nu-mi vine sa cred. Nu știam... Nu știam ca asa e când iubești. N-am iubit niciodată. Ma așteptam sa treacă după câteva luni, dar în schimb e din ce în ce mai mult. Parca nu ma mai încape pielea, pielea mea. E atât de frumos!!! In fiecare zi ma îndrăgostesc tot mai mult de el, deși nu face nimic! Doamne, nu face nimic... E doar un om normal; merge la serviciu,vine acasă! Când nu suntem împreună, mi se face dor de el. Cum să-ți fie dor de un om pe care nu l-ai mai văzut de câteva ore?!

Simt ca ma sufoca atâta iubire și dulceață. M-a surprins. M-a agățat. Si parca n-as fi vrut, mi-ar fi plăcut sa fiu un pic mai independenta. As fi vrut sa pot trai și fără el, sa nu mi se pună un nod în gat când ma gândesc ca poate cândva o sa ma înșele. As fi vrut sa nu-mi pese. Nu! Am vrut sa-l iubesc, dar nu atât, nu asa!
Nu-mi pare rău! Dar uneori ma agat de el ca o liana și mi-e teama sa nu-l sufoc, sa nu-l plictisesc.
Cand zambeste e cel mai frumos...

N-am trăit niciodată atâta fericire, atâta simplitate și frumusețe într-un singur om! Omul meu!Puiul meu răsfățat și alintat! Nu-mi imaginez nici măcar o zi fără el, nici chiar în viitorul foarte îndepărtat. Nici nu vreau sa ma gândesc la asta... N-as putea sa trăiesc fără sa ma pierd în ochii lui, fără sa ii simt prin somn bratele în jurul meu. Cine n-a simțit iubirea asta, a trăit degeaba...

Before and after

     A trecut. Am scăpat si din asta! De nunta vorbesc. Am avut momente când ne venea sa ne așezăm pe jos, in fund, si sa nu mai facem nimic. Ultimele zile au fost horror!!! M-am certat cu toată lumea, am plâns, am țipat, n-am putut sa dorm!!! Abia așteptam sa se termine si când s-a terminat mi-a părut rău! Si - culmea! - nu mai simțeam oboseala! Am fost o mireasa-racheta, tot timpul pe fuga, agitata și preocupata sa fie totul perfect. Eu zic ca a fost bine pana la urma...Ziua a trecut foarte repede, seara și mai repede. Ni s-a întrerupt curentul de vreo 2 ori, s-a defectat stația dj-ilor, dar în general a fost bine. Am țopăit toată noaptea, am făcut rochia varza, am uitat sa fac poze cu mama, am dărâmat cu rochia toate mesele din local, soțul meu a cantat ca sa ma răscumpere!!!
      Tortul a fost superb, coafura și machiajul m-au impresionat pana si pe mine, aproape ca nu ma recunoșteam în oglinda! Dansul a ieșit bine, nu m-am împiedicat decât de câteva ori, dar nu s-a văzut datorita rochiei!

     Partea care ne-a întristat cel mai tare a fost ca nu ne-au venit toți invitații. Si din cauza lor a trebuit sa plătim foarte multi bănuți. Am avut prietene - foarte bune, zic ele - care mi-au trimis mesaj în ziua nuntii sa-mi spună ca nu au cu cine sa lase copiii. Sau, mai rău, am sunat eu seara și mi-au spus ca nu mai vin. Am auzit atât de multe scuze, încât nu mai puteam sa cred absolut nimic! In schimb, au venit persoane la care nu ma așteptam, care au zburat mii de km doar ca sa fie alături de mine sau care au venit si au stat 5 minute pentru ca atât le-a permis timpul. Dar au venit, asta e cel mai important! Mi-au dovedit ca imi sunt alături atunci când am nevoie de ele! 
     Anyway...a trecut totul și nu mai contează. Mi-am învățat lecția prieteniei.

     Acum ne-am liniștit. Nu s-a schimbat nimic. Ne iubim la fel de mult - poate un pic mai mult! Doar ca avem verighetele pe degete. Imi place la nebunie cum ii sta sotului meu cu ea! Câteodată il surprind cum se uita lung la mana si învârte verigheta pe deget! Il ador! N-am iubit niciodată atât de mult, atat de frumos! N-am fost niciodata iubita! Nu ma mai satur de el!!!


   

 

Le mulțumim din suflet tuturor celor care ne-au fost alături, cu bune și cu rele și dacă v-am greșit cu ceva, va rugam sa ne iertați! Stresul și emoțiile au fost de vina cu siguranță!

Mulțumim in special nașilor care ne-au cununat de placere si ne-au facut cea mai mare bucurie! 

Bridezilla

Bridezilla - ca să nu avem nelămuriri - sunt eu.
Eu sunt o tipă destul de calmă, foarte echilibrată, ordonată, punctuală, serioasă, șamd... Deci e cu plus.
Bridezilla este un fel de Godzilla a mireselor - aka Dănuța aci de față, autoarea. Și pentru că mai sunt DOAR 3 săptămâni până la nuntă, m-am gândit că tre' să fiu și eu în trend și să mă transform într-o Bridezilla d-asta mișto.
Tanti Dinozaur, ca să înțeleagă tot omu', e stresată, nervoasă, perfecționistă, țipă la toată lumea și din orice motiv, sparge și trântește, deci e cu minus. Ca să ajungi o adevărată Bridezilla nu îți trebuie multe. Doar niște invitați care nu sună să confirme sau nu prezența la nuntă sau, mai rău, după ce au confirmat, sună să spună că nu mai vin. Îți mai trebuie una bucată dj parcă rupt din filmele cu proști. Eventual un mire total dezinteresat (la mine nu e cazul și sunt mândră de el). N-am ajuns încă în stadiul final, avansat, dar nici mult nu mai am. Cert e că o nuntă e foarte greu de organizat. Dacă vrei să iasă bine. Dacă nu vrei și scopul tău e doar să câștigi bani sau să te "distrezi" - atunci e floare la ureche...

Eu mi-am dorit o nuntă originală (pe cât posibil). Și ca să ajung la originalitatea dorită, a trebuit să-mi storc puțin creierii, să dau telefoane, să stresez lumea. Tortul l-am modificat de 2 ori până acum și tot nu sunt mulțumită 100%. Fotograful mai are puțin și-mi scoate ochii prin telefon - noroc că nu ne-am văzut niciodată, dar trebui să mă port frumos, altfel cine știe ce nenorociri de poze ne face... Coaforul l-am schimbat deja de 2 ori și tot am coșmaruri.

Soțul meu cred că visează variantele de meniuri, muzica, tradițiile... Când îl enervez îmi spune să stau cuminte că momentan am numere roșii și dacă îl supăr nu mă mai înmatriculează :))

Una peste alta, emoțiile astea sunt chiar frumoase. Și parcă îmi pare rău că totul o să se termine asa repede.
Abia aștept să-mi vad prințul îmbrăcat în mire, cu verigheta pe deget! Abia aștept să-mi îmbrac rochia de mireasă, să fiu înconjurată de toate prietenele mele adevărate, de familia mea!


Waaaa ce emoții am!!!! Vreau să iasă totul perfect, să ne uităm cu plăcere la înregistrări, la fotografii. Vreau să fie toată lumea mulțumită și să se distreze, să mănânce ceva bun și frumos. E greu să-i mulțumești pe toți pentru că gusturile diferă, dar măcar să fie proporția favorabilă cât mai mare!

Vă așteptăm cu drag pe toți cei care vreți să ne fiți alături în cea mai importantă zi a vieții noastre!

TATI

Poate sunt o fiică denaturată când îmi amintesc cu bucurie de tatăl meu. Nu plâng mereu, nu mi-e greu să vorbesc despre el. Ba din contră. De multe ori simt că e lângă noi, că n-a plecat nicio clipă. Nu plâng pentru că știu că nu i-ar fi plăcut. Când merg la cimitir nu pot decât să zâmbesc. El era un om tare vesel, glumea tot timpul și făcea haz de necaz. Deci de la el am moștenit temperamentul ăsta vulcanic, cu bune și rele.
Au trecut 6 ani de când nu mai e cu noi și totuși parcă e tot aici. Îmi răsună în minte râsul lui colorat și vocea glumeață. Tot timpul era pus pe șotii. De ziua cumnatei lui, îi ducea mereu câte-o creangă uscată, îi ura La mulți ani și apoi scotea de la spate și un trandafir frumos.
Eu eram "băiatul" lui. Mă striga Dan, nu Dana. Mă lua cu el peste tot. Când ne-am făcut mai mari și vedea că stăm mai mult cu mama, că îi povestim tot ce facem, era gelos și ne certa, zicea că avem secrete fată de el.
Vara ne scotea să lucrăm în grădină. Când nu eram atente, arunca o găleată cu apă pe noi... Ca să ne lase la discotecă, trebuia să facem tot ce spunea el în ziua aia. Si  ce ne mai chinuia :))
Acum 7 ani, chiar de ziua lui, pe 4 august, s-a născut nepotul meu, Vlad. Era atât de fericit!!! Plângea de bucurie! A spus că e cel mai frumos cadou pe care l-a primit vreodată!!! Îmi amintesc că l-am sunat să-i spun La mulți ani, eu eram la facultate. Era atât de emoționat încât nu putea să vorbească!
Nu i-am spus niciodată cat de mult îl iubesc. Oamenii de la țară sunt dintr-o bucată, nu lasă loc de sentimentalisme... Niciodată nu mi-a spus că sunt deșteaptă sau frumoasă, dar știu că era foarte mândru de noi!!! Le spunea tuturor că noi suntem averea lui! M-am rugat la Dumnezeu să-mi găsesc un soț care să nu aibă tată, pentru că eu nu mai pot spune altcuiva așa. Si m-a ascultat, iar acum îmi pare atât de rău!!! Când m-am măritat am simțit cea mai mare nevoie să îl am lângă mine. Mi-ar fi plăcut să-l cunoască pe Marius! Cu siguranță l-ar fi iubit!

Tati, dacă ne auzi...Nu te-am uitat nicio clipă. Ne e dor de tine și te iubim. Peste 2 luni avem nunta și aș da orice să fii și tu acolo. Băieții s-au făcut mari și ar vrea să te cunoască, nu doar să audă povești despre tine. Pentru ei, tataie George e doar o poză. Mami încă plânge și îți îngrijește mormântul cu sfințenie.

Am aprins o lumânare. Se spune că nu trebuie să plângem pentru că lacrimile noastre sting luminile lumânărilor pe care le aprindem pentru tine. Azi, doar azi, îmi permit să plâng...

Acasă

Se spune că "acasă" este acolo unde sunt cei dragi, unde te simți în siguranță. Este o mare diferență între "casă" și "cămin" - mă refer aici mai mult la sensurile din engleză "home" și "house", pentru că în română sunt puțin diferite. Eu, at home mă simt în casa în care m-am născut și am crescut. Desigur, și unde locuiesc acum pot să spun că sunt acasă, dar doar pentru că acolo e soțul meu, noua mea familie.
Vreau să îmi fac o casă. Un cămin. Să construim o familie frumoasă, foarte bine închegată. Și o casă. Casa să aibă mansardă, unde o să fie "biroul" meu. Bucătărie mare și confortabilă, unde o să-mi primesc prietenele la cafea. Îmi scapă acum cuvântul...un fel de verandă în care soțul meu o să-mi instaleze un leagăn. Aici o să stăm în serile  târzii de toamnă, îmbrățișați. În fata casei o să punem flori multe, colorate. O să-mi iau bicicletă. Bicicletă pentru flori, bineînțeles.... Așa, ca asta, dar o să o vopsesc cu roz și cu bleu.

O să avem și grădiniță pentru zarzavaturi. Nu știm să le plantăm, dar o să învățăm. O să luăm pisicuțe multe și căței și iepurași. O să avem pomi mulți și albinuțe. În grădină o să punem pitici și decorațiuni. Iarna o să împodobim căsuța cu luminițe de jur împrejur. În sufragerie o să facem șemineu și o să îl așteptăm pe Moșu' lângă foc. O să avem acoperișul roșu, cu o fereastră mare la mansardă, prin care o să privim ploaia și zăpada. Pereții o să fie albi. Ba nu, crem. La ferestre o să țin flori și perdele colorate. :)

Dar...mai presus de toate, o să ne iubim... O să fim fericiți. O să facem un copil, o să ne jucăm și o să râdem în fiecare zi. O să ne ajutam reciproc, o să ne respectam, o să ne fim alături până la adânci bătrâneți. O să fim frumoși și toată lumea o să ne iubească!

Și peste 50 de ani o să ne bem cafeaua tot în leagăn în fiecare dimineață, îmbrățișați!

Cine sunt eu?!

Cine sunt eu?! Ce fac în lumea asta?! Care mi-e destinul?! De ce m-am născut?!
Eu scriu. Eu povestesc frumos. Spun povestea mea și-a tuturor oamenilor care se regăsesc în cuvintele mele.
Si-atunci de ce m-am oprit? Simt că nu mai am nimic de spus și mă doare... Parcă mă golesc de "interesant". M-am cuibărit într-un culcuș călduț și stau. Nu am timp și spațiu. Încă îmi roiesc idei prin minte, ca niște albinuțe neastâmpărate. Le notez pe ce nimeresc, așa cum vin... Le regăsesc după mult timp și nu mi se mai par interesate. Iată, azi am descoperit într-un carnețel vechi următorul citat :
"Nimic nu durează în suflet. Până și cea mai verificată încredere poate fi anulată de un singur gest" M. Eliade

Am zeci de asemenea bilețele, uitate prin buzunare, scrise pe cărți, în portofel. Zâmbesc atunci când le descopăr și-mi promit că o să scriu iar... Mă simt ca o mamă care și-a părăsit copiii. Am puțini cititori, dar sunt importanți pentru mine. Când am început acest blog, mă bucuram de fiecare vizită sau comentariu, le notam în fiecare zi. Acum scriu din ce în ce mai rar și parcă mă trădez pe mine.

Săptămâna asta m-am simțit altfel. Parcă mai credincioasă. Nu mai țin minte când m-am rugat ultima dată. Într-adevăr, omul se roagă numai atunci când are nevoie de ceva. Niciodată când e fericit, niciodată nu mulțumește. Îmi spunea o prietenă că a mers la mănăstirea unde mergeam cândva împreună, Radu Vodă, și nu a putut să se roage. Se simțea vinovată că nu a mai fost demult, că nu i-a mulțumit Domnului pentru ce are. Exact același sentiment îl am și eu. În primul rând față de Dumnezeu, cu care nu am mai vorbit demult, și în al doilea față de voi, de mine de fapt. Cititorii sunt sau nu....Poate citesc o dată și nu se mai întorc. Dar eu?! Eu sunt mereu aici și nu fac nimic...

Emotii

Au mai rămas 22 de săptămâni :D Nu-mi vine să cred cât de repede trece timpul atunci când vrei să stea pe loc. De fapt acum nici nu știu ce-mi doresc mai mult - să treacă mai repede sau să ne mai lase să "copilărim". Am așa de multe emoții încât îmi vine să țopăi mereu. Facem planuri în fiecare zi, ne gândim și ne răzgândim, trecem pe listă, ștergem de pe listă, ne contrazicem, ne dăm dreptate și sfârșim de fiecare dată într-o îmbrățișare foarte strânsă, din care, recunosc, eu ies cea mai ciufulită!!!  

Cel mai tare mi-e teamă de momentul în care va trebui să-mi cumpăr rochia de mireasă! Mireasă!!! EU!!! În sfârșit!!! Nici acum nu-mi vine să cred! Sunt atât de multe modele, materiale, voaluri, dantele...pffff.... În ceea ce privește încălțămintea...iar am o problemă. Dacă s-ar putea și nu s-ar supăra nimeni, aș face nunta în adidași sau balerini!!! Da,da! Nu râdeți...Decât să o vedeți pe Dani pe tocuri, mai bine încălțați o girafă cu pantofi din lac cu toc cui! Sunt total paralelă cu pantofii, cu hainele elegante, cu gențile....cu moda în general...ce să mai.... 

Primul lucru pe care l-am învățat din pregătirile de nuntă este că e greu  ( aproape imposibil ) să mulțumești pe toată lumea. Dar să-i enervezi pe toți e floare la ureche :)))) Glumesc....

Revin... Gusturile sunt foarte diferite și cu greu găsești 3-4 persoane care să se pună de acord cu un amănunt cât de mic. Punem pește sau nu?! Marius poartă cravată sau papion?! Să-mi iau tocuri sau nu?! Să dansăm vals sau o melodie lentă?! Doamneeee...sunt atât de multe!!!

Cu pași mici, foarte mici, ne apropiem de momentul mult așteptat. Azi au sosit invitațiile, de care sunt foarte mândră pentru că sunt opera mea!!! 

E foarte greu să organizezi o nuntă, dar în același timp foarte frumos! Nu se compară cu nimic emoțiile trăite în momentele astea... Poate doar cu emoția primului copil... 

Sper să reușim să ne păstrăm calmul până la sfârșit și să terminăm cu bine totul. Doamne-ajută să nu mă transform într-o Bridezilla :))) deși am toate șansele... 

Oricum o să fim cei mai frumoși miri din lume! :p 

 

Primavara

De ce ne place primăvara? Pentru că aduce cu ea toată veselia, toată energia planetei. Simți cum vibrează pământul sub picioare. Parcă auzi iarba cum crește, pomii cum infloresc. Mie primăvara îmi vine să merg cu brațele întinse, ca și cum aș cuprinde într-o îmbrățișare imensă întreaga lume! Îmi sunt atât de dragi păsările, florile, gâzele care apar de nicăieri...
În fiecare an, în luna martie, parcă renasc. Și pentru că e ziua mea, dar și pentru că totul se trezește la viață, ca dintr-un somn adânc. Dacă s-ar putea, aș vrea să fie primăvară mereu. Dar momentul ăsta nu poate dura la nesfârșit. E unic. Îl aștept un an întreg. Îl simt. E ca și cum ni s-ar oferi o nouă șansă. O oportunitate să începi un alt an cu puteri noi, cu planuri frumoase.
Natura asta e o minune nesfârșită. Trebuie doar să fim atenți, să surprindem fiecare moment și să-l trăim cu tot sufletul. Pentru că timpul nu se întoarce niciodată, asta știm cu toții. Eu cred că m-am născut cu teama de a muri, pentru că am momente în care mi-e pur și simplu groază că o să părăsesc lumea asta și mor de ciudă. Poate e un gând egoist, dar mi-ar plăcea să rămână toate la fel mereu. Să nu mai moară niciun om drag mie, să trăim cu toții frumos și veșnic. Nu-mi plac schimbările, le urăsc. Când eram "la mama acasă" , sora mea avea mania de a schimba mobila prin casă. Uram momentele alea. Parcă tot universul meu se răsturna, erau străine toate. Încă mai resimt "traumele" :))
Primăvara e schimbarea mea preferată pentru că vine treptat, cu pași mărunți. Te lasă să te bucuri de fiecare înmugurire, de fiecare firicel de iarbă. Nu se grăbește.

Primăvara asta e cea mai frumoasă din viața mea! Cred că e prima mea zi de naștere în care nu plâng. Nu am primit cadouri (până acum) , dar știu că am lângă mine cel mai bun și mai frumos om din lume- soțul meu- și cei mai buni prieteni. Iar asta e mai mult decât suficient. Mulțumesc din suflet tuturor persoanelor care și-au rupt câteva clipe din viață ca să-mi ureze la mulți ani. Cei mai minunați oameni sunt cei care mă înconjoară și mă iubesc! Nu există bucurie mai mare pentru mine decât să fiu iubită și să iubesc!
Sunteți extraordinari și vă iubesc! Vă doresc să adunați în suflet toată bucuria și frumusețea primăverii!

Cu stimă,
Dani

Un nou început

Unii spun că nu poți să iubești cu adevărat decât o dată în viață. Din fericire pentru mine și soțul meu, nu e adevărat. Dumnezeu ne-a adunat de pe drumuri, după 13 ani de căutări, ne-a smuls din brațe greșite și ne-a pus din nou față în față. După 2 săptămâni ne-am mutat împreună și după alte 2 luni m-a cerut de soție. Am acceptat fără să stau pe gânduri. În noaptea trecerii dintre ani, mi-a pus cel mai frumos inel din lume pe deget :-)

Au fost momente în care am crezut că nu o să pot face față unei noi relații. Am vrut să plec...am așteptat. Dimineața, mă trezeam cu un singur gând " aici e locul meu. Lângă el." Și nu mai plecam. Mi-a fost teamă de multe ori. Acum mi-ar fi teamă să plec, să trăiesc fără el... Îmi doresc din tot sufletul să ne iubim mereu la fel. Să nu lăsăm timpul să-și pună amprenta asupra noastră decât în sensul bun. Încerc să trăiesc fiecare moment cât mai frumos și mai ... mult. Mă gândesc că la un moment dat o să-mi fie dor de clipele de acum. Pregătim nunta cum putem noi mai bine, așteptăm bebelușul cu mare drag și visăm la ziua în care o sa ținem în brate minunea noastră mică :-) Dar până atunci...ne iubim. Ne jucăm, râdem, ne cunoaștem. Ne mai și certăm...dar ne trece repede. Suntem amândoi ambițioși și încăpățânați și nu reușim mereu să ne punem de acord.

Poate nu e perfect. Dar e tot ce mi-am dorit. Poate nu e frumos. Dar e cel mai frumos pentru mine. Poate nu e bogat, musculos, și alte "calități" ale unui bărbat "fatal"... Dar e prințul meu. E amuzant, zăpăcit, cinstit, bun. Și, mai presus de toate, am încredere în el, ceea ce nu cred că am simțit vreodată până acum... Mă iubește și îl iubesc!

Aș fi ipocrită să spun că nu mă mai bântuie umbrele trecutului... Dar acum sunt doar amintiri și atât. Mi-e dor de vremurile în care aveam casa plină de prieteni, era gălăgie și voie bună. Parcă nici n-au fost.... Ne-am îndepărtat și-mi pare rău. Dar dacă ăsta e prețul pe care trebuie să-l plătesc pentru a fi cu omul pe care îl iubesc, accept cu bucurie. Oricum, "prietenii adevărați sunt cei care rămân. Cei care nu rămân,înseamnă că n-au fost" ...

Povestea unei inimi

Sunt inimi care spun povești frumoase, despre prinți cuminți și devreme acasă, despre iubiri eterne și unice, care se sfârșesc cu "...happilly ever after...".
Sunt și inimi care spun povești dureroase, despre încercări și căutări zadarnice, despre împăcări și despărțiri tragi-comice,  despre compromisuri și eșecuri.

Inima mea deapănă o poveste frumoasă...pe principiul "ce-i al meu e pus...departe". În căutarea mea am întâlnit oameni minunați și oameni urâți sufletește. Am  acumulat experiențe și cunoștințe. Am învățat, am uitat, am încercat. Ce e cel mai important până acum e că am rămas același om. De multe ori aveam impresia că m-am schimbat, că am devenit mai rea, mai neîncrezătoare, mai egoistă.... Deși am suferit mult și am fost trădată, mințită, umilită...etc...nu pot să port ură. Ura,e clar, nu e făcută pentru mine!!! Nu pot să pedepsesc un om pentru greșelile altora. Dacă cineva din trecutul meu mi-a înșelat încrederea, asta nu înseamnă că TOȚI au făcut-o sau o vor face. Vorba ceea...hotul neprins, negustor cinstit....

Fetelor, NU toți bărbații înșeală!!!
Băieți, NU toate fetele sunt târfe!!!

Nu judecați oamenii după aparențe și, mai ales, nu prin prisma altor oameni! Nu uitați că nu toate florile sunt frumoase sau cele care sunt, nu toate au un parfum plăcut! Toată lumea trece prin momente dificile de-a lungul vieții, dar unii aleg să treacă frumos și cu fruntea  sus. Spiritul gregar ne împinge pe toți de la spate să generalizăm, să ne luam după prietenii/prietenele care au trecut și ei prin situația X și iată ce frumos au rezolvat-o!!! Ne luăm cu toții de mânuțe și facem ce face elefantul maca... Si-am rezolvat o groază de treabă!!!

În altă ordine de idei și lăsând gluma la o parte... Încearcă să-ți trăiești frumos viața, fără să-i deranjezi pe cei din jur. Nu e nevoie să calci peste alți oameni ca să iți construiești un drum al tău.... Nu merge pe cărări bătătorite, ci fă-ți cărarea ta. Lucrurile ușoare nu sunt neapărat cele mai bune... Si-apoi trebuie să ai și satisfacția că ai reușit singur(ă)! Ajută ca să fii ajutat, la rândul tău! Respectă ca să fii respectat! Învață, ascultă, vorbește!

Asta e povestea mea, povestea inimii mele! O inimă care a bătut de mii de ori pentru alți oameni, care a suferit alături de prieteni, de animăluțe. O inimă mare și deschisă, o inimă curată adică. Zi de zi caut să fac oamenii mei dragi fericiți. Pentru că dacă ei sunt fericiți și liniștiți, și inima mea se bucură! Inima mea e inima voastră, a prietenilor mei , a familiei mele, a viitorului meu soț, a cititoarelor mele fidele!

Asta e inima mea, care va rămâne mereu aceeași, indiferent câte vânturi ar bate peste ea!