Emotii

Au mai rămas 22 de săptămâni :D Nu-mi vine să cred cât de repede trece timpul atunci când vrei să stea pe loc. De fapt acum nici nu știu ce-mi doresc mai mult - să treacă mai repede sau să ne mai lase să "copilărim". Am așa de multe emoții încât îmi vine să țopăi mereu. Facem planuri în fiecare zi, ne gândim și ne răzgândim, trecem pe listă, ștergem de pe listă, ne contrazicem, ne dăm dreptate și sfârșim de fiecare dată într-o îmbrățișare foarte strânsă, din care, recunosc, eu ies cea mai ciufulită!!!  

Cel mai tare mi-e teamă de momentul în care va trebui să-mi cumpăr rochia de mireasă! Mireasă!!! EU!!! În sfârșit!!! Nici acum nu-mi vine să cred! Sunt atât de multe modele, materiale, voaluri, dantele...pffff.... În ceea ce privește încălțămintea...iar am o problemă. Dacă s-ar putea și nu s-ar supăra nimeni, aș face nunta în adidași sau balerini!!! Da,da! Nu râdeți...Decât să o vedeți pe Dani pe tocuri, mai bine încălțați o girafă cu pantofi din lac cu toc cui! Sunt total paralelă cu pantofii, cu hainele elegante, cu gențile....cu moda în general...ce să mai.... 

Primul lucru pe care l-am învățat din pregătirile de nuntă este că e greu  ( aproape imposibil ) să mulțumești pe toată lumea. Dar să-i enervezi pe toți e floare la ureche :)))) Glumesc....

Revin... Gusturile sunt foarte diferite și cu greu găsești 3-4 persoane care să se pună de acord cu un amănunt cât de mic. Punem pește sau nu?! Marius poartă cravată sau papion?! Să-mi iau tocuri sau nu?! Să dansăm vals sau o melodie lentă?! Doamneeee...sunt atât de multe!!!

Cu pași mici, foarte mici, ne apropiem de momentul mult așteptat. Azi au sosit invitațiile, de care sunt foarte mândră pentru că sunt opera mea!!! 

E foarte greu să organizezi o nuntă, dar în același timp foarte frumos! Nu se compară cu nimic emoțiile trăite în momentele astea... Poate doar cu emoția primului copil... 

Sper să reușim să ne păstrăm calmul până la sfârșit și să terminăm cu bine totul. Doamne-ajută să nu mă transform într-o Bridezilla :))) deși am toate șansele... 

Oricum o să fim cei mai frumoși miri din lume! :p 

 

Primavara

De ce ne place primăvara? Pentru că aduce cu ea toată veselia, toată energia planetei. Simți cum vibrează pământul sub picioare. Parcă auzi iarba cum crește, pomii cum infloresc. Mie primăvara îmi vine să merg cu brațele întinse, ca și cum aș cuprinde într-o îmbrățișare imensă întreaga lume! Îmi sunt atât de dragi păsările, florile, gâzele care apar de nicăieri...
În fiecare an, în luna martie, parcă renasc. Și pentru că e ziua mea, dar și pentru că totul se trezește la viață, ca dintr-un somn adânc. Dacă s-ar putea, aș vrea să fie primăvară mereu. Dar momentul ăsta nu poate dura la nesfârșit. E unic. Îl aștept un an întreg. Îl simt. E ca și cum ni s-ar oferi o nouă șansă. O oportunitate să începi un alt an cu puteri noi, cu planuri frumoase.
Natura asta e o minune nesfârșită. Trebuie doar să fim atenți, să surprindem fiecare moment și să-l trăim cu tot sufletul. Pentru că timpul nu se întoarce niciodată, asta știm cu toții. Eu cred că m-am născut cu teama de a muri, pentru că am momente în care mi-e pur și simplu groază că o să părăsesc lumea asta și mor de ciudă. Poate e un gând egoist, dar mi-ar plăcea să rămână toate la fel mereu. Să nu mai moară niciun om drag mie, să trăim cu toții frumos și veșnic. Nu-mi plac schimbările, le urăsc. Când eram "la mama acasă" , sora mea avea mania de a schimba mobila prin casă. Uram momentele alea. Parcă tot universul meu se răsturna, erau străine toate. Încă mai resimt "traumele" :))
Primăvara e schimbarea mea preferată pentru că vine treptat, cu pași mărunți. Te lasă să te bucuri de fiecare înmugurire, de fiecare firicel de iarbă. Nu se grăbește.

Primăvara asta e cea mai frumoasă din viața mea! Cred că e prima mea zi de naștere în care nu plâng. Nu am primit cadouri (până acum) , dar știu că am lângă mine cel mai bun și mai frumos om din lume- soțul meu- și cei mai buni prieteni. Iar asta e mai mult decât suficient. Mulțumesc din suflet tuturor persoanelor care și-au rupt câteva clipe din viață ca să-mi ureze la mulți ani. Cei mai minunați oameni sunt cei care mă înconjoară și mă iubesc! Nu există bucurie mai mare pentru mine decât să fiu iubită și să iubesc!
Sunteți extraordinari și vă iubesc! Vă doresc să adunați în suflet toată bucuria și frumusețea primăverii!

Cu stimă,
Dani

Un nou început

Unii spun că nu poți să iubești cu adevărat decât o dată în viață. Din fericire pentru mine și soțul meu, nu e adevărat. Dumnezeu ne-a adunat de pe drumuri, după 13 ani de căutări, ne-a smuls din brațe greșite și ne-a pus din nou față în față. După 2 săptămâni ne-am mutat împreună și după alte 2 luni m-a cerut de soție. Am acceptat fără să stau pe gânduri. În noaptea trecerii dintre ani, mi-a pus cel mai frumos inel din lume pe deget :-)

Au fost momente în care am crezut că nu o să pot face față unei noi relații. Am vrut să plec...am așteptat. Dimineața, mă trezeam cu un singur gând " aici e locul meu. Lângă el." Și nu mai plecam. Mi-a fost teamă de multe ori. Acum mi-ar fi teamă să plec, să trăiesc fără el... Îmi doresc din tot sufletul să ne iubim mereu la fel. Să nu lăsăm timpul să-și pună amprenta asupra noastră decât în sensul bun. Încerc să trăiesc fiecare moment cât mai frumos și mai ... mult. Mă gândesc că la un moment dat o să-mi fie dor de clipele de acum. Pregătim nunta cum putem noi mai bine, așteptăm bebelușul cu mare drag și visăm la ziua în care o sa ținem în brate minunea noastră mică :-) Dar până atunci...ne iubim. Ne jucăm, râdem, ne cunoaștem. Ne mai și certăm...dar ne trece repede. Suntem amândoi ambițioși și încăpățânați și nu reușim mereu să ne punem de acord.

Poate nu e perfect. Dar e tot ce mi-am dorit. Poate nu e frumos. Dar e cel mai frumos pentru mine. Poate nu e bogat, musculos, și alte "calități" ale unui bărbat "fatal"... Dar e prințul meu. E amuzant, zăpăcit, cinstit, bun. Și, mai presus de toate, am încredere în el, ceea ce nu cred că am simțit vreodată până acum... Mă iubește și îl iubesc!

Aș fi ipocrită să spun că nu mă mai bântuie umbrele trecutului... Dar acum sunt doar amintiri și atât. Mi-e dor de vremurile în care aveam casa plină de prieteni, era gălăgie și voie bună. Parcă nici n-au fost.... Ne-am îndepărtat și-mi pare rău. Dar dacă ăsta e prețul pe care trebuie să-l plătesc pentru a fi cu omul pe care îl iubesc, accept cu bucurie. Oricum, "prietenii adevărați sunt cei care rămân. Cei care nu rămân,înseamnă că n-au fost" ...