joi, 17 aprilie 2014

Cine sunt eu?!

Cine sunt eu?! Ce fac în lumea asta?! Care mi-e destinul?! De ce m-am născut?!
Eu scriu. Eu povestesc frumos. Spun povestea mea și-a tuturor oamenilor care se regăsesc în cuvintele mele.
Si-atunci de ce m-am oprit? Simt că nu mai am nimic de spus și mă doare... Parcă mă golesc de "interesant". M-am cuibărit într-un culcuș călduț și stau. Nu am timp și spațiu. Încă îmi roiesc idei prin minte, ca niște albinuțe neastâmpărate. Le notez pe ce nimeresc, așa cum vin... Le regăsesc după mult timp și nu mi se mai par interesate. Iată, azi am descoperit într-un carnețel vechi următorul citat :
"Nimic nu durează în suflet. Până și cea mai verificată încredere poate fi anulată de un singur gest" M. Eliade

Am zeci de asemenea bilețele, uitate prin buzunare, scrise pe cărți, în portofel. Zâmbesc atunci când le descopăr și-mi promit că o să scriu iar... Mă simt ca o mamă care și-a părăsit copiii. Am puțini cititori, dar sunt importanți pentru mine. Când am început acest blog, mă bucuram de fiecare vizită sau comentariu, le notam în fiecare zi. Acum scriu din ce în ce mai rar și parcă mă trădez pe mine.

Săptămâna asta m-am simțit altfel. Parcă mai credincioasă. Nu mai țin minte când m-am rugat ultima dată. Într-adevăr, omul se roagă numai atunci când are nevoie de ceva. Niciodată când e fericit, niciodată nu mulțumește. Îmi spunea o prietenă că a mers la mănăstirea unde mergeam cândva împreună, Radu Vodă, și nu a putut să se roage. Se simțea vinovată că nu a mai fost demult, că nu i-a mulțumit Domnului pentru ce are. Exact același sentiment îl am și eu. În primul rând față de Dumnezeu, cu care nu am mai vorbit demult, și în al doilea față de voi, de mine de fapt. Cititorii sunt sau nu....Poate citesc o dată și nu se mai întorc. Dar eu?! Eu sunt mereu aici și nu fac nimic...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu